Munca mea
pare să vrea să spargă orice barieră
legată de mijlocul de expresie artistică şi
să cucerească cît de multe simţuri
posibile. Nu pot să prevăd în ce fel de tehnică
va fi realizat următorul meu proiect. Asta înseamnă
că aproape de fiecare dată cînd vreau să
dau unei idei o fomă fizică, trebuie să o
iau de la capăt şi să învăţ
lucruri despre care, înainte, nici măcar nu ştiam
că există.
Descoperirea, ca noţiune, este foarte importantă pentru
practica mea, iar proiectele mele se schimbă foarte mult de la intenţia
iniţială şi până la “produsul
final”. Ceea ce contează pentru mine nu este lucrarea “terminată”,
ci trecerea prin investigarea subiectului, care este, de obicei, punctul
meu de plecare, mediul şi posibilităţile de întâlnire
pe care acestea două le creează.
“Niciodată, niciodată, NICIODATĂ nu termina o frază.
Nu o obosi, omule! Doar sugerează, du-te către ea, sugerează şi
apoi las-o suspendată în aer…” (Miles Davies)
Îmi văd proiectele susţinându-se prin ele însele,
fiecare lucrare având mica sa individualitate şi, pentru
mine, independenţa unuia faţă de celălalt în
timp, chestionează sinceritatea noţiunii de unitate şi
continuitate în opera unui artist. Ceea ce pretind de la opera mea
este să fie vie, să se dezvolte şi să
devină mai mult decît este deja.
Proiect Teritoriul fricii, 2003
Proiectul “Teritoriul fricii” îşi
are rădăcinile în modul în care individul
existenţialist se relaţionează la mediul său.
Condiţia acestuia este una de anxietate, rezultat al conştientizării
inevitabilelor alegeri pe care le face, a incertitudinii viitorului şi
a finitudinii existenţei.
Pentru că privesc lucrurile din acest punct de vedere şi
afectul numit anxietate (sau frică iraţională)
este prezent în propria viaţă interioară,
am bazat acest proiect pe întrebări cum ar fi: care
sunt mecanismele interioare ale fricii, poate fi o componentă
pozitivă a psihicului? (de ex. în frica religioasă), şi în
ce măsură este ea o cauză şi în ce
măsură un efect (în relaţia agresor-victimă,
unde victima poate deveni agresor, creând, astfel, un cerc
vicios). Am început să iau în serios şi
problema imaginii care poate fi investită cu putere magică, în
sensul adevărat al cuvântului şi care poate
avea un efect eliberator.
Adresez privitorului două probleme: aceea a anxietăţii,
a stării definită de psihanalişti ca una de
hipervigilenţă, de aşteptare inexplicabilă
a ceva ne-cunoscut. A doua problemă este cea a agresiunii, pe
care o înţeleg ca o directă consecinţă
a anxietăţii, dar şi provocatoare a acesteia.
Cred că singurul mod de a te elibera de frică este
prin re-crearea stării de anxietate, pe de o parte, şi
prin situaţia de a fi pus faţă în
faţă cu agresiunea, pe de alta. Trebuie să
faci efortul de a re-trăi experienţe traumatizante
din trecut şi de a-ţi apropria forme externe de agresiune.
Devenind martor la agresiune, am o relaţie directă
cu aceasta şi sunt capabil să observ şi să
interpretez relaţia dintre componentele sale: agresorul şi
victima.
Sacrificiul religios, ca formă ritualizată a agresiunii
mă preocupă şi este încorporat în
proiectul meu. Intenţia mea nu este de a găsi interpretări,
ci de a o înţelege ca parte a mecanismului psihicului
uman.
Prima parte a proiectului, prezentată la Galeria UNA, priveşte
tocmai problema sacrificiului, a agresiunii exterioare, pe care o percep, în
primul rând, ca îndreptată către
mine, apoi mi-o însuşesc şi îmi eliberez
propria agresivitate prin intermediul gestului.
Am creat două pseudo-cărţi (“cărţi
de artist”) care tratează problema sacrificiului în
felul următor: prima surprinde momentele agresiunii în
sine, iar a doua stările ego-ului de retragere către
sine şi aşteptare a unei agresiuni. Formatul de carte însuşi
conţine dimensiunea esenţială în
cazul acesta: timpul. Violenţa este parcă o restrângere
a timpului, iar încordarea dinaintea unei violenţe
(chiar închipuite) presupune o dilatare a acestuia. În
expoziţie vor fi expuse şi trei lucrări de
mari dimensiuni în spiritul cărţilor. Un film
va arăta desfăşurarea unui sacrificiu animal în
timpul său real, iar o acţiune cu participarea publicului
va încheia lanţul agresiunii început de artist.
Violenţa din afara mea îmi permite sau mă
obligă să mă ocup de cea din mine.
Festivalul Performing Places, octombrie 2003
Nuntă în cer cu sticle
Propunere text
Cuvânt cheie pentru proiect: Reciclarea
Noi înţelegem prin termenul de reciclare un proces
de folosire a materialului vechi pentru a crea ceva în întregime
nou, care în acelaşi timp să păstreaze
caracteristica sa originară.
Scopul:
Prin crearea unei mirese din sticle de plastic folosite, noi intenţionăm
să oferim un exemplu de a da o viaţă nouă
locurilor uitate de oameni. Proiectul nostru va fi realizat în
cea mai mare măsură posibilă din material
folosit.
Conceptul:
Multitudinea de magazine pentru mirese din centrul vechi a determinat
echipa noastră să se gândească la
conceperea întregului centru vechi al Bucureştiului
ca pe o mireasă.
Am creat o nuntă imaginară între o mireasă
frumoasă cu o zestre valoroasă, dar neglijată
(secole de istorie a unei zone care odată a fost înfloritoare), şi
un mire care va trebui să ofere cele necesare unui viitor demn,
care urmează să vină. Mirele va fi personificat
de către oficialii responsabili cu reconstrucţia (ex.
Traian Băsescu); simularea unei petreceri de nuntă.
Mireasa va fi o construcţie înaltă făcută
din cinci mii de sticle de plastic găsite în locul
respectiv. Folosirea lor este legată de nevoia de a curăţa
străzile Bucureştiului vechi, deoarece deşeurile
urbane lăsate pe străzi contribuie extrem de mult la
aspectul său neatrăgător de azi.
Proiectul nostru trebuie să fie perceput ca o poveste, care
are loc pe două nivele distincte, unul concret şi unul
abstract.
La nivelul concret, acţiunile care au loc pe străzile
diferit colorate şi cu denumiri noi reprezintă paşii
reconstrucţiei, aşa cum sunt experimentate de un constructor/arhitect.
La nivelul abstract, aceste stadii reprezintă stările
mentale ale unei fiinţe umane în drumul său
spre paradis.
Mireasa va fi plasată într-o parcare, cerul, în
centrul căreia se vor întîlni cele şase
străzi. Culorile simbolizează stările mentale
anterioare căsătoriei, întregul.
Metafora cerului arată contrastul între starea prezentă
a locului şi posibilitatea de a fi schimbat. Mergînd
pe străzile colorate, ne apropiem de fericire.
1. Stadiul fizic. Pe strada Lipscani vom aranja paturi cu saci
grei, umpluţi cu pământ, ca o metaforă
pentru greutatea materiei. Deoarece noi am observat lipsa băncilor
din zonă, vizitatorii vor fi invitaţi să se
aşeze pe paturi şi să se odihnească.
2. Emoţia. În pasajul Hanul Soarelui, vânzătorii
de flori îşi vor oferi marfa fără
plată, în schimbul ajutorului oferit echipei de a acoperi
o parte a Hanului Soarelui cu flori
(o îmbunătăţire efemeră
a aspectului său).
3. Raţiunea. O plasă de fire aranjată complex şi
la întîmplare, asemenea structurii minţii
umane va fi aşezată pe Zarafi.
4. Intuiţia. În Pasajul Francez o cărare de
văluri aurii va tăia pasajul (atracţia nopţii).
5. Spiritualul. Pe Gabroveni, o falsă vînzare a virtuţilor.
Lichide colorate în sticle în schimbul opiniilor scrise
atârnate pe Strada Raţiunii.
6. Sacrificiul. Performance-uri repetate de a zidi în interior
pe unul din membrii echipei.
7. Nunta în cer. Sărbătorirea viitorului fostului
centru al Bucureştiului. Intrând în interiorul
miresei: vizualizarea memoriei miresei: proiecţii ale nunţilor
din vremurile de demult din vecinătate.
Echipa “Nuntă în cer”:
Anca Sanpalean
Andrei Mărgulescu
Cristina Crăciun
Cristian Buliarca
Oana Avram
Coordonatorul echipei:
Delia Popa
|
